Pagini

Friday 5 November 2010

Tocuri rupte si lipite

Cat de greu iti poate fi la un moment dat dupa ce ai dus o viata intreaga de pacat, sa ii faci pe cei din jurul tau sa inteleaga ca esti schimbat,sau ca macar te indrepti pe drumul cel bun... Maria stia ca avand in spate un trecut plin de greseli nu va putea fi niciodata apreciata la intreaga ei valoare de acum...Hotarase probabil pentru prima data in viata ei sa faca ceva pentru cel de langa ea,lucru care nu i-ar oferi si ei decat lucruri pozitive... O data ce ai calcat stramb oricat te-ai mai chinui tocul pantofului e rupt pe veci,si chiar daca il lipesti degeaba cineva va stii ca el a fost la un moment dat rupt si lipit la loc.... Maria vroia doar sa il faca pe EL ,pe cel pe care l-a asteptat atat de mult  sa apara pentru a se   dedica complet lui si ca poate sa fie doar a Lui... Suntem atat de ciudati...mereu daca incercam sa facem ceva pentru binele nostru dar inainte am facut invers,nimeni nu va observa diferenta...Asemeni tocului de la pantof,noi vom stii ca l-am reparat,insa oamenii vor vedea doar fisura care nu a putut fi acoperita in timpul "reparatiei"...
Il iubesc, si daca nu l-as iubi atat de mult nu m-as da atat peste cap sa il fac sa inteleaga cat de mult inseamna pentru mine... Pana acum fugeam de mult, insa El nu este doar un Altul, el este singurul care ma poate face fericita, singurul caruia vreau sa ii impartasesc cele mai ascunse secrete, singurul caruia vreau sa ii daruiesc o viata cat mai frumoasa si fericita....Si totusi...urmele de scoci si de lipituri din trecutul meu ma trag inapoi si ma ranesc mai rau decat o faceau in momentul in care le observam pentru prima data....

Ma doare si ma doare enorm de tare sa lupt pentru ceva ce stiu ca e in mine, pentru ceva ce stiu ca s-a schimbat, pentru ceva ce am exclus din viata mea pentru totdeauna,ma doare cand vad ca pare totul in zadar iar oricat de mult as incerca raspunsul ramane mereu acelasi "ai folosit iar lipici.."

O sa arunc tot lipiciul din lume sa ii demonstrez ca nu mai am cum sa il utilizez pentru a lipii lucruri pe care le rupeam inainte aiurea....o sa ii demonstrez ca nu mai am nevoie de lipici pentru simplul motiv ca nu mai am ce lipi..el ma completeaza...

Te iubesc cretule!




Picture credits goes to: luana

Sunday 31 October 2010

Forever autumn

Dimineata...Duminica...Sfarsitul lunii octombrie...Cafea si fum de tigara...E oficial, a venit toamna si iarna vine cu pasi repezi peste noi...Soarele inca mai rasare timid dupa un deal,si uitandu-te la el dintr-o anumita pozitie ai avea impresia ca arata la fel ca asta-vara cand il priveai linisit de langa malul marii...
Sunt fruze uscate peste tot pe unde pasesti...Cat de ciudat, e ca si cum natura se pregateste inca din primavara pentru anotimpul rece...Copacii inverzesc si isi cresc cum stiu eu mai bine frunzele,pentru ca toamna acestea sa le tina de cald,sa ii fereasca de frigul de afara...Poate asa suntem si noi,pe masura ce inaintam in viata ne hranim frunzele pentru ca atunci cand ajungem la batranete acestea sa ne aline frigul si sa ne tina companie.... Ne invartim si noi ca anotimpurile si suntem asemeni lor, circulari si o data cu caderea frunzelor devenim si noi mai calzi ,incalziti de frunzele calduros colorate si aromate...
Oare suntem doar niste copaci ce ne dorim sa scapam de frigul iernii si cu fiecare experienta ne mai creste o frunza pe care toamna o vom arunca  peste radacinile aproape inghetate?!
E atat de frig si totusi atat de cald toamna, poate din cauza asta oriunde ai privi in jur vezi numai culori calde, rosu,portocaliu, aramiu...Acorduri fine de chitara si flaut, note inabusite de pian si cantece de leagan interpretate de un artist fara nume...
A venit toamna si nici bine nu ne-am dat seama de asta ca in curand va si pleca...si vom ramane doar cu niste frunze putrezite...Poate din cauza asta sarbatorile de iarna au fost create,sa ne ia gandul de la frigul acela transparent si inghetat...
E atat atat de cald in sufletul meu incat imi vine greu sa cred ca urmeaza luni acoperite de perdeaua alba a iernii...E atat de cald incat simt nevoia sa ii reamintesc cat de mult il iubesc de fiecare data cand simt ca a mai cazut o frunza...Suntem niste arbori care ne incalzim reciproc si ne ajutam unul pe altul sa trecem cu bine peste iarna...Suntem doi indragostiti prea incapatanati sa vada frumusetea din jurul lor...Dar suntem noi...Noi si toamna asta aurie....


picture credits goes to:ladymarine

Monday 11 October 2010

Lipsit de inspiratie

"Lipsit de inspiratie, de caldura, de soarele arzator al verii, de frunzele verzi din copaci, de floricelele din parcul plin de copii cu biciclete... Si totusi plin de frunze frumos colorate, de un cer in culori pastelate, de un covor multicolor pe trotoarele parcului, de copii cu caciulite si fulare frumoase infasurate in jurul gatului...

S-a intors, nici nu ma asteptam sa nu o faca,insa parca ne-a luat pe toti prin surprindere, inca nauciti de ce se intampla plecam la munca in slapi si ne intoarcem cu manusi in maini si turturi de gheata pe sprancene...

Batranul si batrana in verde de care v-am mai povestit au iesit la o plimbare undeva catre seara,in continuare cele doua costume ale lor ii fac sa para rupti dintr-un basm,se tin de mana si isi zambesc..."a mai trecut o vara " isi spun in gand unul altuia, "si te iubesc mai mult ca acum 2 veri" par sa insemne zambetele si schimbarile de priviri...

Numai ma uit in vitrina mgazinelor de duzina de la coltul blocului si vad cum oamenii au inceput sa se aprovizoneze cu mere si scortisoara...va mirosi a vin fiert si mere coapte la noapte...

Lipsit nu doar de insipratie ci si de caldura verii,si totusi plin de culoare,arome din ce in ce mai cunoscute,culori ce te imbata si te fac sa visezi...lipsit de inspiratie si totusi plin de armonie,plin de frunze uscate,de mere coapte si vin fiert....

Lipsit de inspiratie si totusi ..pe o alee pustie din parc un el si o ea se saruta dragastos...lipsiti de inhibitii,dar plini de iubire...

Lipsiti de lumina si totusi inconjurati de acorduri armonioase,de note muzicale colorate in portocaliu,rosu,aramiu...

Oare chiar asa lipsiti de inspiratie sa fim?" Maria puse laptopul langa ea pe pat si se indrepta catre geam,o frunza ii facu cu ochiul,..."Nu,deloc fara inspiratie ci dinpotriva cu mai multa decat oricand"...




Saturday 14 August 2010

Sun is shining

                       Maria  lenevea pe canapeaua din sufragerie tragand lenes dintr-o tigara, parca si fumului ii era extrem de cald si se dezbraca rand pe rand de cate un atom de carbon,iar acestia alergau disperati catre atomii de oxigen din camera si brusc cadeau sagetati parca de caldura pe care o emanau...Era o vara torida, prea torida ar spune unii, insa Mariei ii placea la nebunie, se simtea incoltita oriunde ar fi mers de caldura asta sufocanta. Hotari sa iasa afara stiind foarte bine ca asta avea sa aduca cu sine si mai multa bataie de cap.
                     In bazinul ornat frumos din parc, cativa copii se stropeau cu apa,iar picaturile pareau niste mici fragmente de cristal parca zdrobite de  un ciocan imens. Si-ar fi dorit sa fie printre ei, insa se abtinu si se aseza pe o banca in timp ce scoase chitara din husa si incepu sa cante. Brusc atentia trecatorilor a fost canalizata asupra ei, acestia parca nemaisimtind caldura imensa ce era emanata de orice obiect din jurul lor.
                    In scurt timp, bancile din jurul ei erau intesate de oameni de toate varstele, chiar si copii din bazin se asezara pe marginea umeda si o ascultau cu atentie. Nu dura mult si o rafala de vant racoros ii imbratisa pe fiecare in parte si le aduse zambetul pe buze. Toti erau convisni ca muzica Mariei facu asta, insa nici unul nu se gandi ca poate sufletul ei era o rafala de vant gata sa aduca zambetul pe buzele tuturor celor care au rabdare sa o asculte si sa o priveasca intr-un anumit fel. Acum parca nici soarele nu mai ardea atat de tare si era si el captivat de acordurile armonioase folosite de tanara artista.
                   Cum era de asteptat, veni si noapte , care o trimise mai intai pe luna sa vada care e situatia. Maria ii zambi si hotari ca e timpul sa mearga spre casa. Rand pe rand si trecatorii acum asezati pe bancile din parc incepura sa se ridice si sa se indrepte spre casa. Inca o data Maria isi atinsese scopul, ii facu pe ceilalti sa uite de grijile zilnice si de caldura de afara, ii facu sa se opreasca o clipa in loc si sa vada lucruri pe langa care de obicei treceau nepasatori.
                 Sa fi fost soarele de vina? Chitara frumos ornata cu flori de iris, sau luna care se pregatea sa intre in scena... De parca ar mai conta acum cine a fost "vinovatul" , important era rezultatul acelui moment si trairile celor ce au fost in parc in acea zi.



picture credits goes to :new-wave-photos

Friday 18 June 2010

Country side

               Vantul adia usor, facand frunzele nucului sa se incline intr-un vals vienez hipnotic. Soarele isi arunca cu dragoste razele pe frunzele crude ale copacilor si se oglindea in fiecare iaz din imprejurimi. Undeva in departare o hergelie de cai isi fluturau mandrii coamele lungi si cozile stufoase in bataia vantului. El si ea zambitori se plimbau pe drumul acela de mult uitat de lume. Florile de pe margine o faceau sa zambeasca, iar ele ii zambeau gingase. In doar cativa metrii deja avea bratul plin de flori de camp... El o acompania linistit iar ea nu se putea abtine sa nu vorbeasca despre frumusetea ce ii inconjura. Trebuie sa recunoastem ca le-a luat ceva timp pana sa se gaseasca dar important era ca intr-un final s-au intalnit.
              Undeva in zare un cal negru ii privea cum se apropie. Ajunsi langa acesta, EL ii spuse Mariei : "Hai sus". Ea il privi uimita dar zambi isi dadu parul pe spate si sari in sa. Daca ii priveai din departare pareau doua suflete prinse dintr-un basm. El cu parul negru ca abanosul mana calul cu siguranta extraordinara de sine, iar ea cu parul in vant si cu florile de cap in mana parea o printesa furata dinntr-un castel bine pazit. Erau fericiti, erau in lumea lor, plina de natura de animale si de zambete....
            In final au ajuns la o casuta micuta cu o gradina plina cu flori. Maria a asezat florile de camp rapid intr-o vaza si apoi amandoi s-au intins pe banca din curte de sub visini. Totul era perfect in lumea lor perfecta, "poate chiar prea  perfect", spuse EL, insa Maria il privi si ii zambi, facandu-l sa inteleaga ca vrea doar sa se bucure de acele momente si ca nu exista timp sa analizeze si sa descifreze ce anume se intampla. "Hai sa fim doar fericiti" , ii spuse ea, in timp ce ii saruta cu duiosie buzele arse usor de soare.

Wednesday 19 May 2010

La joaca cu melcii

                    Ploua... Privesc pe geam si nu pot sa realizez cat de mult poate sa ploua. Pana si melcii din fata blocului care ies agale la plimbare pe inserat mi-au spus ca s-au saturat de atata ploaie...Si ploua... Bine macar ca la mine in suflet e soare, si cald si bine si frumos si cu melci fericiti care zambesc picaturilor  de roua matinale sub care obisnuiesc sa faca dus.
                          Stau la geam si parca fiecare picatura de apa e inceputul urmatoarei si tot asa se impletesc intr-un dans infinit catre pamant.       
                    Nucul batran din fata geamului nu a vrut sa imi spuna secretul ploii, iar ea egoista nici atat. Cu toate astea se mai intampla sa imi mai trimita pe buze cate o picatura mesager care insa nu face decat sa ma intristeze si mai tare si sa imi spuna ca ploaia nu are de gand sa plece prea curand. S-a obisnuit cu noi ma gandesc...Asta inseamna ca si noi ne vom obisnui cu ea destul de curand, cu toate astea eu si nucul meu batran nu vrem sa acceptam ca trebuie sa mai suportam ploaia asta asa mult timp. Pana si melcii au zis ca vor sa se revolte...prea multa ploaie,insa in sufletul meu e asa cald si soare. GATA! Stiu, o sa iau melcii si nucul la mine in suflet si o sa ii las si pe ei sa se bucure de soare...hmmm, acum mi-am dat seama ca sunt cam egosita, eu tin soarele in sufletul meu si afara ploua....Bine, de maine o sa il impart cu voi melci frumosi si nuc batran pentru ca voi meritati soarele asta la fel de mult ca si mine....
        Acum ma duc, melcii m-au chemat la joaca, nu vreau sa ratez aceasta sansa. Pregatiti-va sa aruncati umbrelele, pentru ca vine soarele in curand si pentru voi.

Friday 30 April 2010

Intuneric.


            Intuneric. Incep sa ma scufund in propriile-mi ganduri. Tot ceea ce se intampla in jurul meu trece pe langa mine asemeni unui tramvai rugit... Mi-e prea dor sa mai pot gandi limpede si te iubesc prea mult ca sa nu ma gandesc la tine si sa nu imi pese ca nu esti aici.
           Intuneric. Iar sunt singura la birou si ma gandesc la tine...la parul tau negru si la ochii tai in care mi-a fost frica sa ma oglindesc la inceput... Dorul m-a cuprins de mult, dar nu am vrut sa ii ofer satisfactia asta,nu am acceptat sa fiu doborata de el..."Inca rezist" imi spun in gand cu speranta ca asa va fi...
        Intuneric. Iar tu esti singurul care poate lumina lumea din jurul meu. Te iubesc. Don't let go!

Picture credits goes to: http://aphostol.deviantart.com

Saturday 24 April 2010

te iubesc!

                 Vreau sa stiu ca nu sunt doar un personaj in viata asta in care ne chinuim cu totii sa o intelegem.Vreau sa stiu ca nu sunt doar un pasager al unui tren numit fericire. Vreau sa stiu ca nu sunt doar o umbra si doar un nume pentru el. Vreau sa stiu ca insemn intradevar ceva, ca am o importanta, ca in sfarsit pot da un sens vietii mele. Poate o sa vi se para absurd ca ma voi descarca atat de sincer aici, in spatiul asta virtual, dar nu-mi pasa, cei care citesc ce scriu aici mai mult ca sigur nu acorda nici o importanta lucrurilor pe care le dezvalui. Urmeaza sa plece de langa mine pentru ceva timp, insa nu vreau sa il pierd in plan spiritual. Vreu sa fiu absurda sa afirm ca il vreau langa mine pentru totdeauna, si cu toate astea imi doresc sa nu fiu absurda si sa fiu serioasa si sa afirm ca vreau sa il am pentru totdeauna. Il iubesc enorm, si vreau sa stie si el asta. Nu vreau sa fiu doar un capitol in viata lui, vreau sa fiu cineva, sa stiu ca insemn ceva pentru el, si sa ii arat cat de mult il pot iubi. Te iubesc cretule!

Sunday 18 April 2010

          Lumina candelei se juca fericita pe perete. Maria statea intinsa in pat, alaturi raza ei de soare L. o privea nedumirit cu ochii mari. Ii era teama sa ii spuna ca il iubeste, totul se intamplase atat de repede si ii luase pe amandoi prin surprindere. Se priveau iar cuvintele erau de prisos, doar gandurile lor schimbau pareri si opinii. Afara vantul adia usor, iar luna isi facu si ea aparitia printre crengile copacului infrunzit din fata geamului.
          Secundele treceau nemiloase pe langa ei, minutele nu le lasa nici o clipa in plus sa se priveasca, iar orele parca ii presa sa isi deschida unul altuia sufletul. Pana la urma , Maria isi lua inima in dinti ii privi profunzimea ochilor si ii destainui pe rand sentimentele ce ii invadau inima si mintea. El o lua de mana si parca intreg universul exploda intr-un curcubeu multicolor, ce invalui curand intreaga planeta. Erau fericiti iar fericirea lor era daruita fara prea mult efort intregii lumi. Erau tineri si se iubeau. In sfarsit dupa atatea asteptari si cautari s-au regasit...
          "Da, il iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni,il iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine, si stiu ca si el va fi alaturi de mine intotdeauna, vad asta si simt asta in fiecare zi cand ma saruta ma ia in brate sau pur si simplu cand ma priveste", mi se destainui Maria intr-o zi la o cafea... Stateam amandoua in bucataria mica si o priveam cum trage insetata din tigara si cum sufletul si mintea ei erau pe veci alaturi de EL, cel pe care il asteptase atata timp..."Stii...", imi spuse dupa o lunga pauza..."Simt ca suntem una si aceiasi persoana dar in doua trupuri diferite..". Se facu noapte, Maria statea inca privind pe geam si tragand din tigara, la un moment dat se intoarse langa mine si imi spuse "Stii, ce banal mi se pare sa ii spun ca il iubesc, aproape ca imi vine sa rad...Nu, nu il iubesc, il ador, a devenit o parte din mine, este cel care ma face sa zambesc de fiecare data cand simt ca sunt secatuita de puteri si stiu ca eu sunt cea care il poate face fericit, iar asta o sa si fac, il voi face cel mai fericit om de pe planeta si din intreg universul, iar fericirea lui ma va face sa zambesc si impreuna cu noi, o lume intreaga va zambi si se va iubi, insa nimeni nu la fel de intens ca noi...il ador!"



picture credits goes to: past-the-apathy

Thursday 15 April 2010

Alta dimineata

05.09. Dimineata. Fum de tigara. Somnul a fugit de mult si impreuna cu el am fugit si eu din pat.
06.46. Inca dimineata. Vreau sa se faca la loc noapte, sa ma culcusesc in bratele lui sa ne zambim si sa adormim asa imbratisati. Aroma de ciocolata calda invaluie rapid camera si indulceste fumul de tigara... Nu pot sa dorm. Sunt ca un liliac, incerc sa ma feresc de lumina, sa ma ascund in cel mai intunecat colt si sa plang... Doare. La naiba cat de tare poate sa doara. Mi-e frig, tusea nu imi mai da pace si parca am intrat intr-un cerc vicios. Cate un salut virtual ma trezeste din visare. Nu le pasa ca eu nu pot sa dorm, nu le pasa ca am inghetat, nu le pasa...
06.51 Mai sorb o gura din cana aburita si fierbinte, in acest moment e singura care emana caldura. Ma uit in jur...am crezut ca sunt intr-un cavou, acoperit cu frunzele putrezite de toamna insa o raza de soare  a reusit sa intre printre crapaturi. Stiu, o sa ma agat de ea si voi incerca sa o fac sa straluceasca mai frumos decat vreodata...
06.55 Vreau sa dau drumul la televizor, dar imi amintesc ca la ora asta nu ar fi nimic demn de luat in considerare si ma razgandesc. Tusea imi explodeaza iar din plamani si din pacate nu o pot controla. As vrea sa deschid geamul, dar gandindu-ma la frigul de afara nu o fac.... E frig, mi-e frig, si chiar daca sunt imbracata gros tremuratul imi da de veste ca este mai puternic decat orice haina iau pe mine...
07.01 Edimineata. Ma gandesc ca ar fi cazul sa fac ceva si sa nu mai zac asa la birou, insa stiu ca picioarele nu mi-ar da ascultare, functiile mele motrice se rezuma acum doar la a mangaia usor tastele astea inscriptionate cu litere si la a tine cana cu ciocolata calda in mana. Mi-e rau. Asta era! Imi e rau, capul simt ca imi explodeaza, tusea vad ca a luat o mica pauza, dar ma astept din moment in moment sa apara asemenea unei furtuni de vara...
07.10 Casa pare infundata intr-un somn profund. Vreau sa imi gasesc o ocupatie, dar parca nimic nu s-ar prinde de mine. "I think you're fine"..hmmm Morcheba... Bun artist..si la naiba, am ramas fara baterie la player... Ma simt vinovata. Faptul ca mi-e frig, ca n-am somn, ca el nu  m-a tinut in brate in noaptea asta clar sunt din vina mea. Stiu ca sunt implulsiva si atat de nesuferita uneori...si cu toate astea niciodata nu ma invat minte.bag playerul la incarcat..am nevoie de muzica.
07.16 Gata. Luna Amara. Il vreau aici..si ma gandesc ca e la doar cateva sec departare. Simt nevoia sa il tin in brate si sa ii zic ca il iubesc... Sunt indragosita iremediabil. Poate ca il sperie, sau poate ca nu vede sau realizeaza ca as face orice pentru el si pentru noi. Vreau  sa ies din casa, dar nu stiu unde as putea sa merg, dar voi pleca oricum la o plimbare cat de curand.
07.22 M-am hotarat la 08.00 plec, nu stiu unde dar plec, ma duc sa ma plimb, sa imi aerisesc gandurile.Ma pun sa ma imbrac.
07.31. Plec acum. Nu mai am stare.

PS: I LOVE YOU!


picture credits goes to: CyberChristFF

Thursday 8 April 2010

Dimineata

            E dimineata...asta e primul gand care imi vine in minte dupa ce deschid ochii. EL se afla langa mine, inca adormit si cu parul ciufulit. Ii zambesc si deschide si el lenes ochii si ma priveste. Aroma cafelei proaspat macinate ne ridica pe amandoi din pat. Deschid geamul si aerul rece primavaratic imi invaluie tot trupul. EL, intra in camera cu doua cesti de cafea aburinde si cateva prajituri. Ne intindem pe sofa si ne privim intens. Cafeaua umple camera cu aroma ei, iar gustul prajiturilor pare aproape divin. Motanul  plictisit intra si el incet in camera si se intinde pe calorifer. It's morning...sunt fericita. Il am pe el alaturi si asta este tot ce conteaza in acest moment.

Saturday 3 April 2010

Ianni Bosco

                     He he, azi is si mai happy pentru ca iepurasul a venit mai repede decat ma asteptam.... Dupa o zi  plina de explicatii gen "nu mai aveti credit pentru ca l-ati folosit":)) cand am ajuns acasica am facut cunostinta cu noul coleg de aprtament:), Luci si Lorant mi-au dat un borcanel cu capacel:) si in borcanel un pitic mic si pufos pe nume Bosco:) adica un puiutz mic de hamsterrrrrrrrrrrrrr:X e atat de adorabil:) acum doarme...si in urma cu 10 min dormea si acum cateva ore a dormit...si aseara dormea...in fine ati prins voi ideea:) soon vor aparea si poze cu piticul asta pufos pe nume "Ianni Bosco" :) v-am pupacit balos si din partea lui.


picture credits goes to: lucy-fur

Friday 2 April 2010

Astenie de leneveala

          De ce nu a mai scris Maria?! Well momentan e tare lenesa, indragostita si mereu pe fuga. Se trezeste la ora 12, pe la 3 papa ceva si apoi fuge, revine seara si nu isi poate lua ochii de la el.... O sa trag de ea intr-o zi sa mai treaca si pe aici... soon! Promit:)


picture credits goes to : brokenfayth

Saturday 20 March 2010





"Inca o zi care va veni,
Nici nu stiu,iubito,unde vom fi,
E doar o zi ce-arata,iar,minunea din noi"

              



                         Maria zambea, asa cum nu o mai facuse de ceva timp... Stateau amandoi intinsi  pe sofa si isi zambeau mai intens decat pana atunci. In ochii lor puteai sa vezi intreaga istorie a lumii, puteai vedea cum a fost conceput universul, cum a fost descoperit focul, cum s-au  construit piramidele si motivul pentru care era Turnul din Pisa inclinat.... Se cunosteau de putin timp, insa sufletele lor era deja obisnuite. Pentru ele nu a fost vorba de o gasire ci dimpotriva de o REGASIRE... Imbratisarile aveau aroma ademenitoare de parfum frantuzesc,aveau mare grija unul de altul, saruturile faceau ca timpul sa stea in loc, iar atunci cand privirile li se intalneau puteau sa doboare orice obstacol si orice rautate din jur era transformata pe loc, intr-un mic ghiocel plapand....
                     In trecut au fost impreuna foarte multi ani, au avut timp sa se cunoasca unul pe altul mai bine decat pe ei insisi, iar acum trebuiau doar sa se reacomodeze unul cu altul.... Maria se simtea implinita, in sfarsit asteptarea ei nu a fost in zadar, stia in sinea ei ca el va venii mai devreme sau mai tarziu, el care acum o tine strans in brate, o saruta pe frunte si o tine delicat de mana...
                Poate va intrebati cum a inceput totul...?! Ei bine aparent cei doi nu aveau nimic in comun, poate doar o pasiune doua asemanatoare si cativa cunoscuti, dar cand au reusit sa stea de vorba si-au vazut unul altuia "aura"...("Brida"-Coelho)... Hmmm, da.... ciudat dar parca totusi e un sens in intreaga asta harababura si dezordine de sentimente....in fond in orice dezordine exista echilibru si un anumit mers al lucrurilor cunoscut doar de catre protagonistii haosului...
                 L-a visat de catvea ori si totusi cand l-a vazut pe strada si a salutat-o nu l-a recunoscut...stupid, si totusi acum sunt iar impreuna, dupa tot timpul asta in care sufletele le-au fost despartite...
               Se comportau asemeni unor adolescenti indragostiti...asemeni unor tineri care descopera impreuna magia ce se poate forma atunci cand doua suflete se imbratiseaza si se contopesc... Cu toate astea tinerii adolescenti indragostiti erau doi batrani, stiau sa se iubeasca sa se ajute si sa fie meru aproape de sufletul pe care abia il regasisera....
              Maria era intradevar fericita..."prea fericita" ar spune unii... Si totusi se simtea completa. Acea parte din androginul din care facuse parte initial a revenit langa inima ei si au fost primii oameni care au reusit sa intregeasca acea fiinta primordiala.... Erau priviti cu jind, insa ei erau dispusi sa ii ajute si sa le arate celor din jur ca nimic nu este imposibil, trebuie doar sa ai multa rabdare iar atunci cand celalalt apare o sa reusesti sa il recunosti...iar in momentul in care va fi langa tine sa stii sa il pastrezi acolo pentru cat mai mult timp, daca nu chiar pentru totdeauna....





Friday 19 March 2010

Fum...


                Iar fum, si multi oameni. Poate prea multi oameni decat ar trebuii. Pe unii ii cunosc de ceva timp, pe altii nu i-am vazut in viata mea iar pe unii dintre ei stiu ca o sa ii cuosc cat de curand. La masa din colt, un cuplu tanar isi zambeste avid, cat de ciudat, se vede pe fata lui ca de fapt cu mintea nu e acolo ci la ce se va intampla dupa ce ea isi va pierde mintile… Pe cand ea incearca sa para acaparata de ce se inatampla in jur…prea mult fum, mai mult decat de obicei. La o masa in mijloc o gasca galagioasa de pustani incearca sa atraga atentia prin orice mijloace asupra lor, rad tare si ciocnesc sticlele de bere de parca ar sarbatorii ceva, in fond se afla acolo doar pentru a-si da singuri impresia ca fac ceva cu viata lor… Undeva in spate pe un coltar o gasca de prieteni, apparent linistiti, vorbesc tare atat cat sa se auda intre ei si sa acopere muzica din jur…  Maria aparu in prag, prea mult fum, era prima data cand intra in localul respectiv si totusi parca mai fusese acolo. Isi gasii prietenii pe coltar se alatura lor si isi aprinse o tigara…prea mult fum… EL ii zambi pe furis, nimeni nu observa decat ei…  Si totusi prea mult fum, iar muzica pare sa se auda din ce in ce mai tare,  il lua de mana si iesi afara… era inca frig, vara se incapatana si nu vroia sa vina mai repede.  Strada era pustie doar ei, nu isi ziceau nimic, fumul din bar parea sa ii urmareasca asa ca cei doi incepu sa alerge, nu stiau exact unde trebuiau sa ajunga, dar cu siguranta urma sa ajunga acolo…
               Prea mult fum… au ajuns… Camera era goala si intunecata, mirosea a levantica si a mere coapte, lumina de la becul din fata geamului incearca sa patrunda prin bezna noptii in camera,  sa le lumineze fata dar ii era cu neputinta…prea mult fum…acordurile muzicii si rasetele  din bar inca se mai auzeam, imaginea cuplului plictisit inca mai aprea in mintea celor doi, gasca de pe coltar inca mai filozofa despre ceva banal…si totusi de ce atat de mult fum?
               Spre dimineata au adormit, nu si-au amintit de ce  sau cand au fost trimisi in lumea viselor, dar cert e ca AU AJUNS, unde insa?! Nici macar ei nu isi pot da seama…mirosul de levantica si mar copt au fost repede inlocuite de mirosul de tutun turcesc si de arome de vin fiert…era dimineata sau…sau  doar in mintea si sufletul lor era dimineata…Maria privi pe geam. Becul inca se mai chinuia sa isi arate puterea si suprematia asupra noptii, insa parea secatuit de puteri…prea mult fum…
               In acelasi timp barul se golii in totalitate, mesele au fost rearanjate, chelnerii au pregatit paharele si au reaprovizionat localul cu bauturi si cu mult fum…iarasi fum…va fi acolo si pentru ceilalti ce vor venii si pentru cei ce au trecut pe acolo…poate doar Maria si EL nu vor mai revenii, camera lor e destul de “afumata”, rasetele pustanilor se aud destul de tare si de aici,iar muzica?!...muzica e in ei…acolo unde si trebuie sa stea….
               Si totusi…prea mult fum…”era sa zic ca te iubesc”






Picture credits goes to:

Friday 5 March 2010

RANDOM

Idee de poveste de iubire:) eu si un prieten conversand pe mess.Ce a iesit vedeti mai jos:) :
sa vedem
Lucian Cotovanu: e seara... ploua usor... o plaie calda de vara... ea... sta pe plaja si lasa apa sa o mangaie... isi aminteste de............
KIDDA: verile toride cand se plimba desculta cu palaria de soare pe cap si cu...
Lucian Cotovanu: zambetul pe buze, de verile in care nu avea nici o grija... acum.......
KIDDA: privea catre orizont, vaprul din departare scose un sunet infundat,in acel moment...
Lucian Cotovanu: tresari... simti o mana pe umar... dar nu se intoarse... se inselase de prea multe ori... se obisnuise sa il simta dar sa nu fie acolo.... 
KIDDA: si totusi totul parea atat de real...ii simtea parfumul si atingerile erau atat de cunoscute ei,incat inchise ochii,isi dorea sa pastreze acea senzatie cat putea de mult si...
Lucian Cotovanu: sa nu mai dispara, ii simti respiratia calda pe gat si tresari din nou... nu.....
KIDDA: nu era o iluzie de data asta totul era adevarat..el era langa ea mai senin ca niciodata,incepu sa planga de fericire amandoi...
Lucian Cotovanu: o lua in brate si o saruta.... nu vorbeau... se intelegeau doar din priviri, afara se lasa intuneric....
KIDDA: intunericul*
KIDDA: au inceput sa se plimbe de-a lungul marii pana ce s-au apropiat de o vila ce parea parasita
Lucian Cotovanu: el o lua in brate si intra in casa... locul era pustiu... si parca ii astepta pe ei....
Lucian Cotovanu: *dar parca ii astepta pe ei
KIDDA: au intrat timid inauntru si au gasit un semineu..au aprins focul si s-au intins pe o saltea captusita
KIDDA: ...
Lucian Cotovanu: se sarutau, se atingeau cu sete, nu se puteau desprinde...  ea ii deschise nasturii camasii....
KIDDA: el incepu sa o mangaie usor pe spate,iar pana dimineata adormira imbratisati ca doi copii in fata semineului
KIDDA: ...si...
Lucian Cotovanu: dimineata ea se trezi singura.... disperata se uita in jur.... se ruga sa nu fi fost un vis... nu ar mai fi suportat ink un vis... dar auzi pasii lui.....
KIDDA: intra in camera si ii zambi...uite am adus micul dejun...
Lucian Cotovanu: si cafeaua...
ea se linisti.... dupa ce au mancat, au iesit pe plaja pentru a se plimba...
- de ce ai plecat? unde ai fost pana acum?....

KIDDA: el se opri. o lua in brate si o privi in ochi...:"am fost aici dintotdeauna,doar ca nu reuseai sa ma vezi,mereu am fost cu un pas in urma ta"
Lucian Cotovanu: mi-ai lipsiti atat de mult!!! te-am simtit de atatea ori... dar nu te vedeam nicaieri in jurul meu. te iubesc!...
KIDDA: o cuprinse in brate si o saruta cu pasiune....apoi isi continuara drumul desculti pe malul marii
KIDDA:
KIDDA: the end

picture credits to : roxz00

Tuesday 2 March 2010

Unde esti?!

             M-am trezit.Unde esti?! Camera era goala. Peretii fumurii m-au facut sa realizez ca nu sunt in camera mea...Pe peretele din dreapta patul se intindea lenes sub cearceafurile verzi....Pe noptiera cartea deschisa si langa o ceasca de cafea...Unde esti?! Ma simteam foarte ametita, nu imi dadeam seama cand ai disparut de langa mine, si nici ce se intamplase cu adevarat... Pe masuta joasa lasase un trandafir... Dar cine?! Cine a fost aseara aici?! Cine m-a tinut in brate? Cine mi-a citit poezii de dragoste aseara?! Mai ales cine mi-a facut cafeaua de dimineata?! Nu inteleg ce se intampla... Totul este in ceata... Cine m-a invelit aseara?! Cine m-a sarutat pe frunte de noapte buna?!... Unde esti?!
             Am iesit pe strada. Primul om care mi-a iesit in cale semana cu tine, i-am zambit dar mi-am continuat drumul... In tramvai te-am vazut stand pe scaun, dar nu erai tu... Apoi la cafenea dupa munca te asezasei la masa mea, dar apoi ti-ai cerut scuze...nu erai tu, altcineva isi cauta jumateatea...oare chiar ma confundase?
              Unde esti?! In jur este multa ceata, copii se joaca cu mingea, un catel latra fara sens la un fluture ce leneveste pe o floare...nu inteleg... te-am pierdut, dar te vreau inapoi! Acum...nu stiu cum arati, nu stiu cum te cheama si nici macar unde stai...insa tu m-ai vizitat de ,multe ori, m-ai sarutat pe frunte asa cum stii ca imi place... m-ai tinut in brate in noptile furtunoase si mi-ai cantat cand nu ma simteam bine... Mi-ai adus cate un trandafir cand eram doborata de greutati si inca un trandafir cand le depaseam cu zambetul pe buze...M-ai luat de mana cand mi-a fost frica sa pasesc inainte, si m-ai ajutat sa trec peste gropile ce imi apareau in fata...          
            Unde esti?!
           Sa stii ca nu te mai caut...de azi am sa incep sa te astept. Stiu ca ai sa apari, poate intr-un tramvai aglomerat, poate intr-o cafenea ciudata si plina de fum, poate pe o strada invechita si prafuita.... Unde esti?! Eu?! Sunt aici si te astept, sa ma tii iar in brate, sa ma saruti pe frunte, sa mirosi a mere verzi, sa fi cu mine...Unde esti?!



picture credits goes to:shime-shanga

Thursday 25 February 2010

IUBESC SINAIA si IMI PASA! Voua?!

De ce?! Pentru ca m-am nascut in Sinaia!
De ce?! Pentru ca imi place Sinaia !
De ce?! Pentru ca vreau ca Sinaia sa ramana asa cum am stiut-o mereu... Un oras micut plin de turisti in orice moment al zilei, lunii sau anului... Pentru ca atunci cand spui Peles, spui Sinaia, iar cand te gandesti la Sinaia ai imaginea castelului in minte....
              Consiliul primariei..sau whatever...niste oameni s-au gandit ca ar fi OK ,  sa pastram Castelul Peles in circuitul turistic...Il inteleg si pe nenea regele { =)) } ca vrea si el sa isi revendice casuta, asa cum au tot facut omuletii de cand s-a permis acest lucru....Asa ca...daca si voi sunteti de parere ca acest castel ar trebuii sa ramana in circuitul turistic, sa ne putem bucura de el in verile toride, sau in toamnele cu vant puternic...semnati si voi petitia:  http://www.iubescsinaia.ro

               Castelul Peleş este un castel din Sinaia. Construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa.
               Castelul Peleș din Sinaia , reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Berhard Ludwig din Viena.
              Castelul Peleș poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.
             Peleșul a avut o importanță deosebită pentru istoria țării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleș, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga.  Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleș (50 de ani de la începerea lucrărilor).
               Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist.      
              În 1953 Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus ca el putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. Din 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.


              Vizitatorii beneficiază de un tur extins al spaţiilor de la parter şi etajul I, cu ghidaj în cinci limbi străine. În luna noiembrie Castelul Peleş este închis pentru curaţenia generală.

Wednesday 24 February 2010

POST AMUZANT-plimbare cu RATBV:)

Azi de Dragobete ca tot nu a stat lumea in casa am zis sa nu stau nici eu...l-am luat frumos de o aripa pe Eugen si am zis.."noh hai sa merem sa ne plimbam cu autobuzul" . Stiu ca suna aiurea si stupid dar cand e doar 5 lei un bilet pe intreaga zi pe toate liniile de ce nu?! Asa ca ne-am luat bilet din LIVADA POSTEI..ca deh, doar e capat de linie si in  primul autobuz tzop...tot in el am dat si de singurul control din intreaga noastra calatorie...(si cand te gandesti ca am schimbat vreo 12 autobuze...) Mai jos am postat si pozele facute in fiecare statie "mama".


Statia Livada Postei (Scuzati spatele de aici am luat 4-ul cu nr : BV-09-RBU


1.Statia Hidromecanica(abia am coborat din 4 si am urcat in 22-ul cu nr: BV-08-PVY


2.Statia Gemenii (si nu ,degetele mele nu aratau k is gemene ci numarul statie,de aici am luat 8-ul cu nr: BV-00091

3.Statia...o statie...la 3 statii mai sus de gemenii:)) de aici am luat 6-le cu nr: BV-09-RHZ
 
4.Statia Astra. (de aici am luat 52-u, cu nr: BV-09-PZN (pace:) adica de doua ori pace k doar era statia cu nr 4:)) )


5.Statia Traian (la tigani era inchis asa ca citeam afisul cu intalnirea biciclistilor si cu o pisica Mitzu care se pierduse saraca ca sarise de la etajul 8...va rog daca o vedeti pe Mitzu sa mergeti in statie la Traian sa o dati inapoi  propietarilor..si de aici 22-u cu nr BV-09-SXJ)
 
6.Statia de la spitalul Judetean Marzescu....de aici tot un 22 am luat de data asta cu nr: BV-08-RNL
 

7.Statia ..aia din Bartolomeu de langa Autogara..cred k Autogara Bartolomeu s-o numi..de aici am sarit in alta statie de langa stadion si apoi am sarit in 16 cu nr BV-66229


 
8.Statia Universitate (ce bai Bucurestenilor credeati ca doar voi aveti statie la universitate?,,In aceasta statie am putut admira o tanti simpatica cu un catel urat..sau invers?! in fine...si niste blocuri ale caror balcoane erau...fascinante:) v-o recomand:) de aici am urcat in 5 Barat cu nr: BV-00095


9.Statia Hidro2 ....cam plictisitoare:) Si nu ma scobeam in nas:)) ci incearcam s tin degetelu mic:) sa arat ca e abia a 9-a statie:) si era cam greu:) de aici am sarit in 7-le cu nr BV-00084


10.Statia aia Vulturul:)) sau ceva de genul:)) cea mai deprimanta:) la a 10-a statie trebuia sa cautam un bar sa bem o cafea..dar numai baruri nu erau prin preajma:)) asa ca ne-am urcat in 33-u cu nr: BV-00086
 

11.Statia Astra.ca sa ajungem la un bar ceva am sarit in 5-u cu nr : BV-00086 
 


12.Si aici in staia de la Liceul de Informatica ne-am indreptat catre un bar (pe care vi-l recomand -la umbrelute) era a 12-a statie si trebuia sa arat cumva asta:)) asa ca am scris pe un caiet:))

Si daca Eugen a zis ca seamana cu 17:)) am mai scris inca o data:))


Si cam atat pe ziua de azi..v-am plictisit destul:)) ideea e ca in fiecare statie trebuia sa arat a cata statie e:) din cauza asta ma tot vedeti cu degetele in pozitii ciudate:)) v-am pupat si cine mai doreste sa participe la asemenea excursii este binevenit:)

Saturday 13 February 2010

Vrei sa fi muza mea?!




                     Si asa a inceput tot. El tremura cu penelul in mana si o privea uimit. Nu avea decat 25 de ani si de cand se stia parca se nascuse cu paleta in mana, pacat ca mai mereu culorile de pe ea au fost inchise la culoare, iar panza ce initial zacea alba si inexpresiva in fata lui la final ajungea sa fie plina de intuneric sau de culoarea sangelui...pana acum. Tanara il privi si ii surase, "Apropie-te, nu o sa musc!". El isi dadu sapca jos din cap, gestul sau il deschise la fata, i se vedeau ochii negri si patrunzatori si fata deja ii era mai clar conturata. Se apropie de ea si aceasta ii sopti la ureche "Da, vreau sa fiu muza ta, dar trebuie ma pictezi frumos.". Apoi cu o naturalete care mai ca te speria isi desfacu parul iar rochia ii aluneca usor pe umeri pana cazu jos si ramase goala in fata lui. Avea un trup perfect, cel putin asa o vedea el. Fiecare parte a corpului ei exprima senzualitatea suprema, mai ales ca era parfumat pe alocui cu o oarecare timiditate. Apoi se aseza confortabil pe sofa si se uita cu ochii ei mari si verzi la el si pe un ton glumet dar autoritar ii spuse "Hai Picasso!Ce faci?Da-i drumul si ai grija sa iasa bine" El se indrepta catre scaunul din fata panzei, o privi uimit si incepu sa ii schiteze usor formele corpului, iar la fiecare rotunjitura a trupului pe care o reproducea EL, ea tresarea de parca ar fi simtit miscarea pensulei acoperindu-i trupul.
                 Au stau asta multe ore. EL in fata panzei, iar ea pe sofa,privndu-l intens si cautandu-i privirea ori de cate ori el isi scotea capul dupa sevalet... In aer se simtea un aer proaspat, geamul era deschis iar fiecare adiere a vantului, cu toate ca nu era unul rece, ii intareau fete sfarcurile... Privirea lui ramasese la un moment dat atintita asupra ochilor fetei, ii era extrem de greu sa poata combina cateva culori sa poata transpune exact ceea ce transmiteau ei cu adevarat. Ea isi dadu seama, si zambi "Sunt muza ta, poti sa ii faci sa exprime ceea ce exprima in mintea ta...te las sa te joci", el zambi temator si continua sa lucreze...
Incepu sa se insereze, lumina din camera deveni mai difuza, ea inca mai rezista eroic, nu se miscase de cateva ore bune, insa nu se plangea deloc, stia ca rezultatul va fi unul peste asteptarile ei.
              Dupa ceva timp,el se ridica de pe scaun "Gata.am terminat!". Tanara insa ramase pe sofa "Vino aici!", EL se ridica de pe scaun tremurand si se indrepta catre ea. Un sarut usor il facu sa tresara si isi inchise ochii pentru cateva momente.
                 A doua zi de dimineata tanarul se trezi, ametit ca dupa o noapte de nesomn. Se uita in jurul lui, insa tanara nu mai era acolo. Incepu sa o caute speriat prin garsoniera si nu putu sa dea de ea nicicum. Atunci se gandi ca totul nu a fost decat un vis, insa cand se aseza in fata sevaletului tanara era inca in tablou, zambitoare si mai seducatoare decat cu o seara inainte...



picture taken from 

Friday 12 February 2010

Visare intr-un oras actual

               

        Astazi Maria s-a simtit inspirata.Aerul cald parca primavaratic a facut-o sa plece in fuga de la munca,s-a urcat in primul tramvai si-a infasurat esarfa in jurul gatului si a plecat zambitoare spre o locatie necunoscuta inca...Oamenii din jur erau inca infofoliti asemeni unor eschimosi in cateva randuri de haine, pe cand Maria era imbracata foarte lejer.
                "Una, doua, trei, hai ca la a patra cobor" ,isi spuse Maria in gand. Tramvaiul coti brusc la dreapta si la nici 100 de metrii se opri. Ajunsese in orasul vechi, care inca mai mirosea a tablouri roase de timp, a dame cochete cu palarii uriase, care inca mai pastra viu sunetul acelor tramvaie trase de cai si al negustorilor care te imbiau cu mere glazurate, si vata fina roz sau verde ametita si lipita hotarat de un betisor subtire. Maria se indrepta catre o taraba, un mosneag cu ochelari rotunzi ii intinse zambitor un mar glazurat "Din partea mea fetito!" ,spuse batranelul in timp ce Maria deja savura mirosul de zahar. Mai in fata la o alta taraba o tanara vindea cateva carti vechi dar care erau inconjurate de o aura tare misterioasa care mai ca te obliga sa te opresti si sa le privesti ,daca nu chiar sa si cumperi cateva. Maria se oprii,prima carte care ii sari in ochi avea copertile cele mai roase "semn ca a fost citita domnita si ca este o carte de nepretuit", spuse tanara ce le pazea asemeni unui cerber. Maria baga mana in buzunar scoase cateva monede , insa tanara o opri "E pentru dumneavostra , va asigur ca imi veti multumii mai tarziu ca nu v-am cerut bani". Maria zambi si ii multumii femeii si apoi pleca mai departe. 
              Strazile inguste si prafuite adaposteau cativa trubaduri, care asemeni naturii care inflorea si revenea la viata dupa cateva luni bune de frig, isi acordau iar chitarile si zambind se apucau sa le cante trecatorilor si sa le ia la dans pe fetele mai tinere... La fereastra unei case o tanara ii acompania pe trubaduri cu vocea ei cristalina, iar sub balconul acesteia cete de tineri se opreau vrajiti asemeni marinarilor de cantecul sirenelor.
               Ajunsa pe o strada pietruita cu cateva usi pe stanga si pe dreapta, Maria se simti putin pierduta.Gasi o usa deschisa si incepu sa urce scarile pe care le gasi in spatele ei, in fond avea sa spuna ca se ratacise si ca ii pare foarte rau. Pe la mijlocul scarilor o pisica gri cu ochii verzi ii aparu in cale, incepu sa o priveasca cu interes pe Maria, din strada cantecul trubadurilor incepu iar sa razbata printre peretii caselor. Pisica nu parea sperioasa, ba chiar mai mult, Maria o lua in brate si ajunse cu ea pana pe acoperisul unor cladiri, de acolo intreg orasul vechi se revarsa la picioarele ei. Casele frumos aranjate cu tigla rosie pareau niste pioni asezati la inceputul jocului pe masa de sah. Strazile inguste si pietruite revarsau in aer sunetul armonios al pasilor indragostitilor. Tanara din fereastra canta armonios pe acordurile trubadurilor iar acestia faceau ochi dulci tinerelor de liceu... Maria, deasupra tuturor privea zambind acest spectacol nemaipomenit....


Asta a fost pentru lumea in care am ajuns astazi sa traim cu totii...plina de noxe de gunoaie aruncate pe jos de oameni care nu mai stiu sa zambeasca,de oameni care uita sa priveasca mai atent la orasul in care traiesc,oras care ne spune tuturor povestea sa...pacat totusi ca putini il asculta....

Monday 1 February 2010

un moment intr-un fum


                               A fost minunat. Spontan si minunat. A avut gust de struguri si aroma de tutun turcesc. A mirosit ca un El indepartat si ca un El apropiat… A avut acea aroma atat de cunoscuta si totusi era un altul… Am zambit si am tipat, am vrut sa fug dar in schimb am zgariat, am vrut sa plang dar in schimb mi-am incurcat mana in buclele lui…
              Mirosul parului sau imi inunda si imbata simturile cu fiecare inspiratie pe care o executam asemeni unui robot, incet, foarte incet, pentru ca apoi sa fie mai rapida ca nicicand. Pielea nostra plangea sub atingerea nemiloasa a dintilor si a ungiilor mele proaspat lacuite cu oja ieftina dintr-un magazin de la coltul blocului… Pe fundal replici expirate si totusi innoite dintr-un film parca fara regizori si cu prea multi actori, insa noi continunad sa fim brutali, parca impotriva vointei noastre. Brutali si totusi mult prea pasionali pentru lumea asta, brutali si totusi prea realisti in visele noastre, brutali si totusi calzi si afectuosi unul cu celalalt. Arome de tutun strain si gemete infundate, noi doi si parca intreaga lume revarsata la picioarele noastre.
              Arome de struguri si gemete infundate, ei impreuna, si totusi fiecare pe cont propriu. Dimineata arome de cafea occidentala si totusi cafea racita si de mult uitata in ibric… Ei impreuna si totusi separate unul de celalalt.
             A fost frumos, minunat, spontan si atat.Ei si totusi in final doar un  “el” si doar o “ea”.

Tuesday 26 January 2010

arome

        Aroma merelor coapte a umplut rapid bucataria...in cuptor, focul inca mai ardea mocnit, iar zaharul scurs din tava se innegrise....Era o zi ca oricare alta, afara ploua batraneste si totul parca era imbibat cu apa si cu o aroma amaruie... Ceainicul incepu sa suiere asurzitor si aroma de scortisoara te imbata de la primul val de aer inspirat in piept. Maria lua repede ceainicul si turna o cana plina cu aroma de scortisoara si cireste. Aparu si EL in pragul usii, era acelasi EL pe care il stia de atata timp si totusi acum parea oarecum schimbat in totalitate. Se asezara la masa mica din bucataria rosie amandoi cu o cana de ceai in fata si cu o farfurioara plina cu mere coapte aburinde....S-au privit asa timp indelungat, nici unul nu spunea nimic, doar ploaia le mai spotea uneori cate un secret....
        La un moment dat, Maria se ridica si il imbratisa, era una din acele imbratisari in urma careia nu doar cei doi se apropriau ci intregile lor fiinte se completau si deveneau una singura, asa cum a fost probabil dintotdeauna. O explozie de culoare arome si sunete s-a ridicat in aer, cele doua suflete androgine erau acum in final unul singur, asa cum era si normal sa fie. Acest androgin era complet acum, putea simti, respira, visa, asa cum nu o mai facuse de ceva timp.
     La scurt timp, Maria se aseza inapoi pe scaunul ei, cutitul argintiu strapunse coaja moale si rumenita a unui mar, din el isi facu loc afara un abur aromat ce te imbata pe loc, imbinat cu aroma ceaiului era o aroma fatala, numai ca in acest moment cei doi erau invincibili...macar pentru moment, caci in curand ploaia de afara se oprii, ceaiul isi pierdu aroma, iar Maria deschise ochii, era in micuta ei bucatarie cu privirea pierduta pe geam la apa care inca nu se dadea plecata de pe pervazul geamului si cu un mar copt pe jumatate ars...