Cat de ciudata poate fi viaţa uneori…iţi dă în fiecare zi câte o lecţie şi nu de fiecare dată esti pregătit să o primeşti… Nu m-am mai simţit ciudat de mult timp,pâna ce într-o zi de toamna Maria a bătut la uşa mea.Am rămas blocată,plângea şi părea extrem de slăbită,am luat-o în braţe şi am invitat-o in casă.
Mirosul de cafea proaspăt măcinată a umplut rapid bucătaria.Am umplut două ceşti cu cafea,una pentru mine şi una pentru Maria,a surâs uşor si apoi şi-a mutat ochii verzi in podea.Puteam să jur că poate să vadăce face vecinul de la etajul inferior…privirea ei era una pe care nu o mai întâlnisem până atunci.într-un final s-a decis să îmi vorbească,a aprins o ţigară,era prima dată când o vedeam fumând,s-a scuzat repede spunând că îi dă senzaţia de destindere…
“Ştii,mereu mi-am dorit să fiu fericită şi iubită,şi ghici ce…sunt iubită,doar că nu de cineva care să mă poată face fericită,atunci nu ar fi mai bine să nu mai fiu nici iubită? De când am rămas fară EL nu mai pot să iubesc..de fapt iubesc dar nu pot să mă las iubită…când simt că cineva se îndrăgosteşte de mine ma întristez teribil mai că îmi vine sa dispar pentru totdeauna… M-am gândit de mai multe ori la asta… Poate că în fond eu nu merit să iubesc…nu e suficient să vâd cum se îndrăgostesc oamenii de mine…vreau să fiu învaţată să îi las a mă iubească,să nu mai fug… EL mi-a spus mai demult că l-am învaţat ce e iubirea…şi eu am învăţat dar numai ce e iubirea pentru el…” Maria privi îngândurată pe geam în timp ce mai luă o gură de cafea,îşi aprinse altă tigară şi îşi sterse urmele lacrimilor de pe obraji. “…Uite ce mă doare cel mai tare e că nu pot să aplic ce m-a învaţat el cu altcineva…pentru că dupa ce el a dispărut restul m-au dezamăgit şi a început să imi fie frică să iubesc pe altcineva…Da,cred că asta era,am învăţat să iubesc dar numai pe EL…şi nu mă pot desprinde de imaginea lui decât atunci când îmi va spune că este fericit dar nu cu mine…” Tăcu o clipă,am crezut pentru un moment că va începe să plangă şi totuşi continuă, “Uite vreau să iubesc şi să mă las iubită,să dăruiesc tot ce am mai bun,dar simt că nimeni nu merită tot ceea ce eram gata să îi ofer lui…e ca un blestem…dar un blestem pe care fără să îmi dau seama l-am acceptat şi l-am alimentat,poate că nu îl mai iubesc,dar vreau să mă las iubită măcar şi să scap…iar gândul că el va putea reveni vreodată în viaţa mea,mă face să fug…să fug mereu…” Se uită la mine,se citea ceva ciudat în privirea ei,se ridică uşor de la masă şi se îndreptă către uşa,apoi se opri un pic şi mă privi …”Uite…” îmi spuse, “Viaţa mea poate că nu va rămâne în continuare aşa,dar momentan o văd ca pe această cafea…aceiaşi sub alte forme dar în esenţa tot din boabe de cafea…vreau să îmi găsesc iar prima ceaşcă de cafea şi gustul ei,dacă nu va mai fi posibil,până la urma voi gusta altele,dar voi păstra viu gustul primei.Şi când se va fi golit cana voi şti că am iubit şi că am fost iubită…
No comments:
Post a Comment